fost odata ca niciodataintr-un catun infrunzit de munteun om care eranu eraun om multumitnemultumitun omcare zilele veneau asa cum treceauun om ca toti oamen ce isi ducea traiullimitele pe care si-le stabilise. Avea o casa nici mare nici micao sotie nici frumoasa nici urataun loc de munca nici greu nici usoro viata nici rea nici buna.

Daca cineva l-ar fi intrebat pe omul nostru ce parere are despre viata sael ar fi raspuns fara indoiala asaasa.puteaspuna ca displacecaci avea de toate cele trebuincioasenu puteaspuna ca placecaciavea toate lucrurile pe carele-ar fi dorit. Asa curgeau zilele molcome ale omului asaasafara capatdar finitefara scopuridar traite. Toate acestea pana intr-o zicandstand pe prispafumandu-si pipaomul incepuscormonesinesa priveascajurtoate cate erau.

Oare de ce casa luiera nici mica nici mare? Oare de ce sotia luiera nici frumoasa nici urata? Oare de ce locul lui de muncaera nici greu nici usor? Oare de ce el era asaasa? Oare cum ajunsese el aici?tot gandindu-se omulgasi un raspuns careil satisfaca. Casa era asa cum erasotiafelmuncafelel? Dar el? El ce cauta aici? Cand era mic aici isi dorisefie?tot scormonindsine omul dadu peste o gaura mica.

O gaura micaaproape impaienjenitaprin care abia daca incapea un deget.zilele ce urmaraomul deveni din cece mai preocupat de ceea ce se aflaeltot sapandintrebari incepulargeasca gaura din sine. Omul deveni atat de atentce se intamplainterior incat incepuignore exteriorul. Cumvamai conta acum ca are o casa nici mica nici marepe sotie abia daca o mai vedea asa case gandea daca e frumoasa sau urata,munca era mai mereu distrasasa caavea importanta daca era grea sau usoara.

In curand omul sapase atat de adancsine incat aproape se afundaseceea ce descoperise acolo. Acolo se aflau amintiri de mult uitatevise de copilarie pierduteacolo gasi un om care fusesemult timpurmacare acum parea un complet necunoscut. Acumomul statea chircitsinepriveaafaracu tristetea isi admitea ca viata luiasaasanu era nici asa cum o visasenici asa cum o sperase. Pe masura ce timpul trecu un fenomen ciudat avu loc. Omul sapase atat de adancsinese afundase atat de multprofunzimile labirintice ale intrebarilor saleincatpersoana lui se casca un hau din caremai puteaiasa. Oricat incerca omuliasa din sineputeahaul din interior il trageail atrageaasa masura incatfararealizezerenuntasetot ce insemna viata exterioara.

Insahaul din sine era nelinisteera ametealanu exista un punct fix de carese ancoreze. Omul incercaiasa din sine parea rau pentru tot ce pierduseacum cand se gandeacasa lui mai parea nici mica nici mareci parea cea mai frumoasaar fi vrutse bucure de ea. Acum sotiacaremai putea ajunge era minunataar fi vrutfie alaturi de ea. Acum munca lipseaisi doreapoata construi ceva.

Multi vraci venirail vada pe omul pierdutsinedaril puteau ajutamulti spusera sotiei ca asta esteasa va fi mereu de acum inaintedaca eiputeau face nimicnimeniil putea ajuta.

Astfel soarta omului candva asaasa parea pecetluitapierduta. Insacestiau vraciicestia nimeni este ca omul desi parea pierdut din afarael era cat se poate de viusineca acum sapa din nouinsa de data aceasta sapasens inverssapa inspre regasire.desiun moment dat simtise ca el este haulca orice ar faceare cumiasa de acolocaciai cumiesi din ceva ce estise incapatanaincerce. O sansadoar atat isi dorea o sansadecisesi-o acorde sapand neincetatperseverandalegandu-si viata.

Dupa lupte lungicrancenesine omul nostru isi supravietuise alesese afla pe sine. Acum daca cineva l-ar fi intrebat pe omul din poveste cum este viata luiar fi spustarie Asa cum imi doresc! Astfelomul era recunoscator ca se pierdusecaci asa si-a acordat sansa de a se regaside a isi redescoperi viata. Omul se considera un supravietuitor acumde fiecare data cand se confruntagreutati se incuraja singur Mi-am supravietuit eu mieasta e floareureche!