Povestea omului caruia lumea ii vorbea


AN4
A

fost odata ca niciodatacaci dacaar fiv-as mai povestiun om caruia lumea vorbeainsa pe care semen luiprea il intelegeau. Cand omul iesea din casa tot ceea ce se gaseajur spunea ceva. Pasarile ciripeau despre zilele lor incarcatevantul aducea vesti de peste maritarilumina bucura privirea pictandu-i cele mai minunate tablouri pe cladiripe strazipe cer.

Fiecare calatorie afara din casa lui mititica era pentru omul nostru o splendoare. Pentru el oamen care mergeau pe strada spuneau o poveste.

Hainele lormersul lorprivirea lorel le vedea pe toatetoate vorbeau. Tufisurile murdare demarginea trotuarului erau frumoase pentru ellui ele spuneau ceva. Pentru el ele se transformaupersonaje de povesteprindeau viata. Pentru omul nostru lumea era plinaera vieera mereu fascinantamereu atragatoare. Mereu arata ceva minunatmereu spunea povesti care il miscau.

Asa fusese omul de cand se stiaasa fusese cand era miccand tot ceea ce il inconjura era un mistero comoaraasa fuseseadolescenta cand sinele a devenit principala lui sursa de mirareasa fusesein prima tineretecand pentru prima oara a trebuitvorbeascacu alt decatlumea inconjuratoare. Omul a crezuta presupusca toti semen sai sunt ca elca toti vad ce vede elca toti aud ce aude elca toti inteleg ceea ce intelege elasa ca el si-a spus ca este un om ca toti oamenii. Numai cadupa cum aveaafleoamensunt ca toti ceilalti.

Omul a incercatse apropiesa vorbeascasa impartaseasca din sinedin lumea sanumai ca,curanda observat ca primeste priviri piezisesfaturi despre cum ar trebuise optimizezesa devina mai viabilproductiv.inceput omula putut intelege exact ce se intamplainsa mai apoi a inteles ca ceea ce i-se spunea atat de galantin cuvinte mari era de fapt ca el este prea altfelca daca vreareuseasca trebuiese schimbetrebuiese maturizezetrebuiese adaptezetrebuiefaca ce trebuie.

Nu intelegea omul cum un singur seaman de-al lui stia exact cum sunt toti ceilaltitot ce trebuienu intelegea de cepoate fi el insusitotusiaiba un trai decentnu intelegea de ce i se spunea ca este anormalca oamen de varsta lui au alte scopuripreocuparinu intelegea mai nimic din lumea oamenilorasa caepuizatconfuzia lui se retrasesingura lume pe care o intelegea,singura lume care lui spunea ceva,lumea din jurul sau.lumea aceastatrebuiafie nimic ceera,lumea aceasta nimeni spunea ca este inadaptatcava reusifie productivsa implineasca scopuri.

Astfelomul caruia lumea vorbea a alesisi duca traiul dupa chipulasemanarea lui,mijlocul pasarilorstrazilorcladirilorsoareluivantuluipicaturilor de ploaiefara a mai incercase adaptezeoranduirea oamenilorpe care oricat incercao putea intelege. Stia ca eisunt ca elaccepta acest lucrunu era impotriva lor din cauza asta. Oare ei de ce puteau returna serviciul de a facefel? De ail aratadegetulci de a il lasafie cine este el.

Trackback URL for this post:

http://www.psihoterapie.net/trackback/6386

Fara suparare,eu cred ca mai

Fara suparare,eu cred ca mai presus de toate omul este o fiinta sociala, si ca sa supravietuiasca trebuie sa se integreze in societate.

Si mie mi se intampla tot asa

Si mie mi se intampla tot asa , in loc ca cineva sa incerce sa ma inteleaga mi se vorbeste si atat
Am ajuns precum cel din poveste sa ma inchid in lumea mea reala asa de rece si de rea !

sa-l lase sa fie cine nu este

cred ca cei care il arata pe om cu degetul, o fac pentru a se proteja ei insisi de recunoasterea faptului ca defapt ei nu sunt asa cum sunt cu adevarat, ci sunt cum *trebuie...nu-l lasa sa fie cine este pentru ca nici ei nu se lasa pe ei insisi sa fie..autentici. am auzit multe replici de genul : *ce, crezi ca mie imi place sa fiu asa...dar asa trebuie, asa e normal etc. critica, ataca curajul pe care il are altcineva pentru ca au impresia ca ei nu sunt capabili de..curajul de a fi.

Interesant subiectul

Interesant subiectul povestii. Felicitari.
Gasisem ceva asemanator, in cateva articole : http://www.sengifted.org/articles_social/Gross_TheMeBehindTheMask.shtml

coment

si eu sunt intr-un stadiu asemanator, dar incerc sa le impletesc...uite un exemplu .....

Dimineata cand ma trezesc ma joc cu cate-o lacrima printre gene si fac din ea superangular/teleobiectiv/macro....privesc lumea prin ea si vad cu lumina se desface-n stelute sau culori cum totul se plasticizeaza.....acesta-i joc in propria natura ...dar de unde stiu luminitele sa se desfaca-n stelute si cruciulite.....????...depasirea logicii si a ratiunii...

si uite asa se intampla zi de zi ....

dar se pune problema supravietuirii....

Syndicate content