ADHD

Average: Select ratingCancel ratingPoorOkayGoodGreatAwesome

Your rating: None Average: 5 (1 vote)

Dificultatile de concentrare reprezinta unul dintre motivele frecvente pentru care un copil este adus la psiholog de catre parinti, la initiativa lor sau la solicitarea educatoarei sau a invatatoarei.

Dificultatile de concentrare

Asociate frecvent cu dificultatile de invatare, cu retardul sau chiar cu esecul scolar si cu probleme comportamentale si de adaptare, dificultatile de concentrare sunt adesea confundate cu deficitul intelectual.
Se estimeaza astazi ca mai mult de un scolar din 10 sufera de o forma de dificultati de concentrare.

Ce sunt dificultatile de concentrare

Dar in fond ce sunt acestea? Este o disfunctie cerebrala, o reactie dezadaptativa a copilului la un mediu ostil sau inadecvat, o lipsa de maturitate, o caracteristica innascuta sau un efect al educatiei insuficient structurate?

Cum trebuie abordat si mai ales cum poate fi ajutat un copil confruntat cu acest tip de dificultate care ii afecteaza performantele intelectuale, capacitatea de asimilare a informatiei, maturizarea emotionala, calitatea relatiilor interpersonale si capacitatea de adaptare sociala?

De cele mai multe ori, deficitul atentional al copilului reprezinta o problema si preocupa parintii, care solicitata ajutorul specialistului (psiholog, logoped, medic neuropsihiatru) odata cu debutul scolaritatii, atunci cand, confruntate cu exigentele si rigorile programului scolar, problemele de concentrare devin evidente si perturbatoare si sunt semnalate de invatatoare.

Varsta la care devin evidente dificultatile de concentrare

Varsta la care dificultatile de concentrare devin evidente depinde de:

- disponibilitatea si interesul parintilor atenti care urmaresc evolutia psiho- comportamentala a copilului,

- vigilenta si implicarea educatoarelor si a invatatoarelor,

- comunicarea si schimbul permanent de informatie intre familie si cei care se ocupa de educatia copilului (bone, educatoare, invatatoare).

In general, dificultatile de concentrare se deceleaza intre 6 ani si 9 ani. Inainte de 6 ani, parintii isi descriu copilul cu deficit de concentrare, ca fiind "foarte vioi", "plin de energie", "vesnic in actiune", "turbulent"- ceea ce e firesc pentru ca la acesta varsta, dominanta este componenta comportamentala- hiperactivismul, instabilitatea psiho-motorie. De fapt, aceste tulburari sunt decelabile de la 3-4 ani, iar depistarea precoce este foarte importanta si ea trebuie obligatoriu validata de catre specialist. La aceste varste, reversibilitatea tulburarilor este semnificativ crescuta si parintii, asistati de specialisti, pot recupera mai usor situatia, cu cateva conditii:

- ca aceasta sa fie asumata pozitiv, fara a deprecia copilul si a-l culpabiliza,

- sa fie bine analizata si studiata de catre specialist,

- sa beneficieze de sustinerea unor metode de interventie adecvate.

Concentrarea atentiei presupune capacitatea de a-si fixa activitatea mentala pe un obiect sau pe o sarcina si de a inhiba alte centre de interes perturbatoare, practic este vorba de o activitate de selectare si de filtrare a informatiei. Aceasta activitate selectiva sta practic la baza invatarii.

Concentrarea are o dubla functie:

- permite accesul la informatie,

- permite fixarea si potentarea.

Cand vorbim de dificultati de concentrare

Putem vorbi de dificultati de concentrare, daca copilul dumneavoastra:

- nu se poate juca prelungit cu un joc care necesita atentie sustinuta,

- nu este capabil de efort intelectual prelungit,

- se plictiseste usor de orice tip de activitate

- este cu mare usurinta distras de orice tip de stimul din ambianta- vizual, sonor, tactil,

- isi intrerupe frecvent activitatea si are dificultati in a finaliza o sarcina,

- are adeseori aerul ca nu asculta cand i se vorbeste,

- uita ce are de facut,

- rataceste sau pierde cu usurinta obiecte personale,

- nu reuseste sa se organizeze, lucreaza sau se joaca haotic,

- raspunde adeseori la intamplare la intrebari precise.

Odata semnalul de alarma tras, se pune problema de a decela semnificatia acestei tulburari si de a plasa acest simptom intr-un context inteligibil.

Ce poate fi facut cand avem de-a face cu dificultati de concentrare

De aceea este obligatoriu:

- sa se faca o evaluare a nivelului intelectual al copilului (pentru a se exclude deficitul intelectual)- examen psihologic,

- sa se determine acuitatea vizuala si auditiva (examen oftalmologic si O.R.L.) pentru a elimina eventualele deficiente senzoriale care pot genera dificultati de concentrare.

Este indicat si un examen logopedic pentru ca practica a demonstrat ca intreruperile in vorbire si tulburarile de invatare ale scris-cititului- disgrafia si dislexia- sunt in mod curent cauzele problemelor de concentrare.

Incidenta cea mai mare a tulburarilor de concentrare s-a constatat a fi si cadrul simptomatologiei specifice sindromului cunoscut sub denumirea de A.D.H.D- "Tulburarea hiperkinetica cu deficit atentional", larg mediatizat in ultima vreme si la noi in tara si prin intermediul unui spot publicitar TV.

Dificultatile de concentrare si A.D.H.D.

Diagnosticul de A.D.H.D pe care il pune doar specialistul (psihologul clinician sau specialistul de neuropsihiatrie infantila -M.P.I.-) presupune existenta a trei simptome bazale:

1. hiperactivitatea- neastampar motor permanent, copilul este incapabil sa stea linistit, alearga, arunca obiecte, tranteste usile, se ridica din banca de la scoala, vorbeste mult si tare, nu sta pe scaun nici atunci cand maninca, se agata fara rost, initiaza uneori actiuni periculoase fara sa tina cont de riscuri.

2. tulburarile de concentrare/ deficitul atentional- copilul nu-si poate focaliza atentia decat pentru secvente foarte scurte, lucreaza sau se joaca discontinuu, este distras cu usurinta, nu finalizeaza sarcinile sau actiunile pe care le initiaza, are performante intelectuale si scolare foarte inegale, nu este atent cand i se vorbeste, pierde lucruri, raspunde la intamplare, este dezordonat si neglijent.

3. impulsivitatea- copilul nu-si poate astepta randul si activitatea de grup, raspunde la intrebari inainte de a auzi integral continutul acestora, isi intrerupe frecvent interlocutorul, trece de la o activitate la alta, are dificultati de a se conforma normelor, regulilor, nu respecta instructiunile, interdictiile si e incapabil sa-si organizeze activitatea.

Un copil este diagnosticat ca suferind de acest sindrom daca simptomele apar inainte de 7ani si dureaza minimum 6 luni.

A.D.H.D afecteaza aproape 5% dintre copiii scolari si are o incidenta mai mare la baieti.

Cauzele sunt legate de o intrerupere in maturarea cerebrala si un dezechilibru al unor substante chimice din creier. Este important de subliniat ca fiind o tulburare neurobiologica, ea nu este generata de erori educative sau de factori de mediu, dar -atentie!- ...(si ne referim la: nervozitatea parintilor, mod de viata agitat, absenta regulilor, lipsa dialogului si a comunicarii, nerespectarea regulilor de igiena a vietii) pot agrava o hiperactivitate constitutionala.

Care sunt consecintele hiperkinetismului si a deficitului atentional?

Copiii afectati de A.D.H.D. sunt catalogati de anturaj ca fiind dificili, capriciosi, opozitionisti, recalcitrantI, impulsivi, conflictuali, agresivi si de aceea sunt de regula rejectati si marginalizati in grupul de copii si culpabilizati in familie. Din acest motiv, ei traiesc un sentiment penibil de izolare, au constiinta faptului ca sunt altfel decat ceilalti, au o imagine de sine negativa, dezvolta frecvent complexe de inferioritate, sunt demotivati scolar si pot dezvolta compensator- pentru a se revaloriza- comportamente dezadaptative care le sporesc dificultatea de integrare, agresivitate verbala si/sau fizica, atitudini de fronda, demonstrativitate. (Acesti copii sunt frecvent diagnosticati eronat ca fiind copii cu tulburari de comportament). Acestor consecinte li se adauga, de regula, dificultatile scolare cu care inevitabil acesti copii se confrunta. Adeseori performantele lor scolare sunt sub nivelul capacitatii cognitive reale, ceea ce face ca presiunea din partea familiei si cresei sa fie resimtita si mai frustrant de catre copil.

Este asadar evident ca acest tip de simptomatologie afecteaza:

- eficienta intelectuala si performanta scolara,

- personalitatea copilului,

- dezvoltarea si maturizarea lui emotionala (cu riscul reactiilor depresive),

- competenta sa relationala si calitatea adaptarii sociale, punand in pericol sansele sale de reusita sociala.

Nediagnosticata si netratata, tulburarea persista si la varsta adulta la 2 din 3 copii cu A.D.H.D.

O atitudine corecta din partea familiei presupune:

- depistarea precoce a tulburarilor si a dificultatilor cu care se confrunta copilul,

- consultarea unui specialist, psiholog clinician, medic specialist M.P.I. care poate institui in functie de particularitatea simptomatologiei un tratament specific,

- abordare educationala adecvata,

- consilierea familei,

- psihoterapie- terapia comportamentala,

- un regim de viata corecta (alimentatie, somn, respectarea orarului zilnic al copilului, evitarea exceselor).

Este asadar evident ca ingrijirea si tratarea copilului hiperkinestezic cu deficit de concentrare necesita o abordare multidisciplinara, articulata, coerenta si mai ales consecventa in care sunt deopotriva implicati parintii, psihologul, logopedul, educatorii, profesorii si mai ales copilul insusi.